Trei colege de serviciu se răzbună pe șef. Una spune: I-am înțepat toate prezervativele

Trei colege de serviciu se răzbună pe șef. Una spune: I-am înțepat toate prezervativele

Trei colege de serviciu discutau despre seful lor, in pauza de cafea, deoarece erau suparate pe el.
Prima spune:
– I-am pus sare in zaharnita.
A doua spune:
– I-am ascuns hartia igienica de la baie.
A treia spune:
– I-am intepat cu un ac toate prezervativele din sertar.
Imediat, primele doua lesina!!!

Acum doua zile, am fost invitata la o petrecere numai cu femei si i-am promis sotului ca ma întorc la 12 noaptea.
Orele treceau, noi ne simteam bine, sampania curgea, asa ca doar pe la 3 dimineata m-am îndreptat spre casa, beata crita.
Tocmai când am ajuns la usa, ceasul cu cuc, din holul casei, a început sa cânte de trei ori.
Dându-mi seama ca sotul meu o sa se trezeasca si o sa-l auda, am mai facut eu cu-cu de înca noua ori.
Am fost tare mândra de ce idee geniala am avut – chiar fiind beata pulbere – ca sa evit un conflict familial.
A doua zi dimineata, sotul meu m-a întrebat la ce ora am venit si când i-am spus ca la 12, nu a parut foarte surprins.
Uufff, am scapat! mi-am zis.
Dupa putin timp, însa, mi-a spus ca trebuie sa ne cumparam un nou ceas cu cuc.
L-am întrebat de ce.
– Pai, asta noapte, cucul a cântat de trei ori, apoi a zis „la naiba“, a mai cântat de patru ori, si-a dres vocea, a mai cântat de trei ori, s-a hlizit, a mai cântat de doua ori, dupa care a râs un sfert de ora.

Mai multe din Bancuri tari