Ora 3:15 noaptea, în București. La ambasada Federației Ruse în Romania suna telefonul. Ofițerul de serviciu se trezește cu greu și raspunde:
– Alo, aici ambasada Rusiei, ofițer Karpov la telefon!
– Buna dimineața, domnule Karpov, puteți să-mi spuneți cât este ceasul, vă rog? – se aude vocea de la capătul celalalt al firului.

Karpov se uita la ceas și raspunde:
– Este ora 3 și 20 noaptea!
– Mulțumesc, spune interlocutorul și închide. „Ah, cați nebuni au voie să dea telefon…” – gândește ofițerul Karpov și se culca la loc.

După vreo 10 minute, suna din nou telefonul. Karpov se trezește iarăși și, iritat, raspunde:
– Alo, aici ambasada Rusiei, ofițer Karpov la telefon!
– Buna dimineața, tot eu sunt! – replica interlocutorul. Puteți să-mi spuneți din nou cât este ceasul?

Karpov se uita din nou la ceas:
– Este ora 3 și jumătate dimineața…
– Bine, mulțumesc, spune celalalt și închide. „Ah, ce noapte infernala”, gândește Karpov și se duce din nou în pat. După încă un sfert de ora, telefonul suna din nou, insistent.

De data asta, Karpov sare din pat, ridica nervos receptorul și urla:
– Alo, Ambasada Rusiei, Karpov la telefon!
– Buna dimineața domnule Karpov, tot eu sunt! Mai spuneți-mi o data cât e ceasul!
– Este ora… Dar, domnule, lasă-mă dracului odată-n pace! Aici e am-ba-să-da Ru-si-ei, nu-ntelegi?!
Suna, domnule, la robot!
– Da’ ce, robotul mi-a luat mie pendula în 1944?…

Foto pixabay.com