Nota de plată pentru o spitalizare

Nota de plată pentru o spitalizare

Aflat la muncă, un tip suferă un infarct. Colegii bărbatului cheamă imediat ambulanța, iar acesta este dus de urgență la cel mai apropiat spital.

Medicii îl operează, după care este dus la terapie intensivă. După ce se trezește din anestezie, la căpătâiul său bărbatul vede o călugăriță care ținea în mână niște formulare. Văzând că bărbatul și-a revenit, călugarița începe să-i pună întrebări pentru a completa formularele:

– Domnule, aveți asigurare de sănătate?

– Nu, nu am așa ceva, răspunde bărbatul.

– Dar cont bancar aveți?

– Nu, nu am nici cont.

– Dar o rudă care vă poate plăti spitalizarea aveți?

– Singura mea ruda este o soră, fată bătrână, care este calugăriță.

Foarte enervată de răspunsul bărbatului, călugărița îi răspunde pe un ton arțăgos:

– Domnule, călugărițele nu sunt fete bătrâne, ele sunt căsătorite cu bunul Dumnezeu.

– Perfect, răspunde bărbatul. Atunci îi puteți trimite factura cumnatului meu.

Mai multe din Bancuri