Sprijinită în baston, bunicuța se asează emoţionată pe scaun, caută în geantă, îşi scoate o batistă pe care o plimbă dintr-o mână în alta. Procurorul de caz, ca să n-o intimideze, o ia cu blândeţe:

– D-na Ionescu! Mă cunoaşteţi? Vă mai aduceţi aminte de mine? Am locuit pe aceeaşi stradă!

Bunicuţa se uită cu atenţie la el şi zice:

– Da, da! Cum să nu… Te ştiu, sigur că te ştiu, de mic erai un neisprăvit şi un mincinos. Îţi baţi nevasta, … urât din partea ta! … ai copii mari şi nu te laşi de prostii!

În sală rumoare, chicoteli, lumea îşi dă coate…

Stupefiat, procurorul reuşeste totuşi să îngăime ceva:

– Dar pe avocatul apărării îl cunoaşteţi?

– Daaa, îl ştiu şi pe el! Toată viaţa a fost o lepră, joacă cărţi, vorbeşte pe la spate, da, da! Tot oraşul îl ştie că are amante! Una din ele e nevastă-ta! Nu ştiu cum a ajuns avocat!

În sala de judecată, o tăcere penibilă, nici-o mişcare, nimeni nu tuşeşte, toţi aşteaptă urmarea.

Judecătorul, palid, transpirat, îi cheamă pe cei doi la bară şi le spune:

– Dacă îndrăzniţi s-o întrebaţi pe babă de mine, …. v-am spart!