Un vânător s-a dus în pădure și fară să-și dea seama l-a prins noaptea și s-a rătăcit. Bătea vântul, era frig și ploua, iar el, disperat, mergea că să se încălzească, fară să mai știe unde se afla.
Într-un tărziu vede undeva o lumina și tot mergând către ea ajunge la un canton silvic.

Bate la ușa și apare pădurarul:
– Te-ai rătăcit – spune omul și îl poftește în casa. Este tărziu, ramai aici până dimineața când iți arat drumul. Până atunci stai la masa cu noi, dar avem numai mămăligă cu brânză.

Vânătorul era obosit și flamand, pentru că mersese toată ziua fară să mănânce.
După ce mănâncă o vreme, întreabă:
– Padurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…

Nu trece mult și întreabă din nou: – Padurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă…
După ce se repeta acțiunea cu mămăligă cu brânză de mai multe ori, adorm toți în singura camera unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat și vânătorul pe o saltea pe jos.

După miezul nopții se aude urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat că ars, se îmbracă repede, își ia pușcă și dispare în noapte.
În urma lui rămâne o liniște apăsătoare.

După un timp, vânătorul întreabă în întuneric:
– Oare sta mult? – Sta mult, îi raspunde femeia în șoaptă.
– Oare nu mă prinde? întreabă din nou vânătorul.

– Nu te prinde mai omule, că până iese el în calea lupilor, la capătul părăului, poate să treacă toată noaptea.
– Zici că nu mă prinde… – Nu te prinde, fii sigur de asta. Hai, curaj!

– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză!

Foto pixabay.com