La mijlocul actului întâi, Bubulina, care până atunci ascultase cuminte, declară:
– Mă duc acasă.
– De ce, dragă?
– Păi, nu-l vezi pe mitocanul ăla ăla în doliu cum stă cu fundul la noi şi o tot ameninţă pe doamna aia drăguţă şi grasă.
– Bubulino, ăla nu e mitocan, e dirijorul şi nu e în doliu, ci în frac, şi nu o ameninţă pe solistă.
– Da, dar atunci ea de ce zbiară aşa?

–

Deoarece Bubulina era tare urâtă, fetiţele cu care era prietenă, de pe strada lor, i-au spus:
– Ştii tu, Bubulino, ce o să păţeşti când o să fii mare?
– Ce o să păţesc?, întreabă Bubulina curioasă.
– Nimic…

–

Discuţie între doi prieteni.
– Ce mă fac, ce mă fac, ce mă fac?!, întreabă unul cu disperare.
– Dar ce s-a întâmplat, prietene? Ce-i cu tine?
– Afară toarnă cu găleata, tu nu vezi? Iar soţia mea este în oraş.
– Ei, şi ce dacă? Soţia ta este o femeie deşteaptă! Intră ea într-un magazin!
– Tocmai de aceea sunt aşa de disperat! S-au dus toate economiile noastre!